Deja vu

 Orice moarte răneşte, marchează, şochează, dar cel mai mult provoacă, te provoacă să o accepţi ca pe o parte din viaţă, ca pe o lecţie grea de chimie-în definitiv, e vorba de schimbare. Am auzit la un moment dat o frază care spune “am trăit atâtea vieţi, deşi  nu sunt bătrân”, asemănator, am murit de multe ori, dar încă trăiesc. Provocarea de a răbda îmi aminteşte de suferinzii care se proiecteză în viitor pentru a uita de durerile prezentului. Aşadar, analizez circumstanţele prezentului, aştept oportunităţi, mă folosesc de tot ce am ca să ajung cât mai repede în punctul care nu mai aminteşte de acum.

Totul e ca un joc pe calculator, ai un numar de vieţi pe care le foloseşti ca să îndeplineşti un anumit scop. Daca pierzi din ele, e evident că ar trebui să nu mai faci aceleaşi greşeli şi să aplici alte tactici până la atingerea scopului.

Ex: Până să inventeze becul, Edison a eşuat de aproximativ 50 de ori. Întrebat de un amic dacă nu se simte prost că s-a chinuit în van atâta vreme, Edison i-a replicat că nu şi-a irosit timpul, ci că a descoperit 50 de modalităţi prin care să nu faci un bec.

Astfel, eu am descoperit multe modalităţi de trai care nu mă satisfac. Am capul încărcat de propriul meu eu la care dichisesc de mult timp, aparent fără folos.

În fine, viaţa te provoacă să te întelegi cu tine şi să găseşti decorul în care te potriveşti cel mai bine.

Cât despre tine… Păi, pe tine te caut de mult aşa cum eşti tu. Azi te-am găsit prima oară, într-un chip străin. M-am privit ca în oglindă, am văzut acelşi suflet, aceleaşi terenuri de luptă între tine şi propriul tău eu. Războinicii sunt înţeleşi pe deplin numai de războinici. Nu o să-mi pierd timpul încercând să vorbesc alte limbi, să încerc să luminez minţi, sau să-i conving ca unu plus unu fac doi, aşa că propun să uităm de cei care ne dezamăgesc şi să căutăm, unul în altul, completarea. Aşa cum eşti tu sunt şi eu, iar acum, cel mai mult, am nevoie de mine în orice formă.

Ca de obicei, unii o să se întrebe ce e cu căcatul ăsta de text, unii o să-l accepte aşa cum e şi eu o să mă prefac că nu-mi pasă…

Whenever i feel scared…

Îmi amintesc de clipul ăsta, îl caut şi-i dau un play…

De dragoste…

Fără reguli, aşa sunt jocurile în care ai mizat pe tine, le joci de bunăvoie.

Am auzit că fericirea în dragoste şi în general înseamnă compromis şi în naivitatea celor 20 de ani îmi doresc să sper că nu e aşa, sau să vină cineva să-mi spună că-s doar vorbe. Dar, prematur ar spune unii, îmi permit să spun că am cunoscut dragostea în toate formele ei – de la obsesie, la cel mai pur sentiment, aproape de nemeritat. Acum mă întreb, e doar albă şi neagră, sau e şi gri – iubirea bolnavă, iubirea pură şi iubirea comună, bazată pe compromis, comunicare, o chestie normală ce ţine strict de nevoia mamiferului şi de hormoni, legată frumos în cuvinte care nu prezintă vreo rezonanţă măcar, în mintea celui ce le rosteşte?

Mă fascinează, însă, ideea de dragoste distructivă, fără preferinţe sadice. Cred că asta e adevărata dragoste care educă, care odată domolită deschide ochi de rănit cu morfină proaspătă în sânge, ca mai apoi să schimbe vieţi. Intensitatea ei cu orizonturi ce trec uşor de graniţele eului nostru, te face să renunţi  într-o secundă la sine în aşteptarea celuilalt pe care îl echivalezi cu tot universul pe care ţi l-ai crescut din naştere.  Dragostea bolnavă lasă cele mai profunde răni, schimbă fundamental drumurile vieţii şi are puterile Adevărului.

Odată prins în acest vârtej deciziile sunt greu de luat şi calea spre vindecare e lungă, uneori imposibil de parcurs. Poţi aştepta ca din incertitudinti să se desprindă de pe buzele celuilalt decizia de final şi să te consideri fraier că ai crezut în tot, să speri că vei simţi gustul morfinei odată ce valurile nu se mai sparg în interiorul tău şi să cunoşti fericirea, sau să pui singur capăt chinului la care îl supui pe celălalt şi pe tine deopotrivă, învinuindu-te pentru restul vieţii pentru decizie, de dragul lui, pentru că îl păstretzi în minte alături de sfinţii fără de păcate.

Te pierzi şi te regăseşti, apoi realizezi că viaţa e cel mai frumos joc de unul singur.

Mon péché, mon obsession
Désir fou qui me tourmente
Qui me tourne en dérision
Qui me déchire et me hante
Petite marchande d'illusion
Je ne vis que dans l'attente
De voir voler ton, jupon
Et que tu danses et tu chantes
Tu vas me détruire
Tu vas me détruire
Et je vais te maudire
Jusqu'à la fin de ma vie
Tu vas me détruire
Tu vas me détruire
J'aurai pu le prédire
Dès le premier jour
Dès la première nuit
Tu vas me détruire
Tu vas me détruire
Tu vas me détruire

Reinvention of Self

Just do it!

Cu toţii avem momente de colaps, momente în care suntem la pământ, sătuli de faze de căcat şi avem impresia că nu ne vom mai ridica vreodată, şi dacă da,  va trece mult timp până să ni se întâmple.

Problema nu e asta. Problema e că uităm o chestie fundamentală: SALVAREA VINE DIN SINE. În orice situaţie salvarea, răspunsul, cheia se află în noi. Nu degeaba purtăm în noi tot universul. Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic şi este total adevărat în măsura în care conştientizăm că avem puterea de a trece peste tot ce ni se întamplă. Şi totuşi, ce facem când avem senzaţia că nu se mai poate, în niciun fel.

Schimbarea trebuie să înceapă din interior către exterior, gradat, sistematic, cu multă rabdare. Dă o fugă la piaţă şi cumpără fructe şi legume, încearcă să mănânci cât mai sănătos. Cu fiecare schimbare te vei simţi din ce în ce mai bine şi mai liber.

De multe ori starea pe care o avem este influenţată de ce ne înconjoară, locuri şi oameni deopotrivă. Aşa că, poţi începe liniştit cu o redecorare a camerei tale, dacă îţi permiţi. Dacă nu, poţi foarte bine să rearanjezi mobilierul. Astfel vei vedea reflectată schimbarea care se produce în interiorul tău, vei simţi că te umpli de forţă şi că eşti gata să o iei de la început.

Celor uituci şi cu capul în nori le-ar prinde bine o agendă în care să-şi noteze întâlniri, proiecte si deadline-uri, gânduri şi obiceiuri proaste pe care le observă la un moment dat şi de care vor să se descotorosească.

Propune-ţi să faci cel puţin câte o plimbare pe zi, pentru relaxare, singur sau cu cineva, nu contează. Fă-o!

Fă-ţi timp pentru tine. Răsfaţă-te!

Ieşi în lume! Du-te la teatru, la cinema sau la expoziţii şi răreşte ieşirile costisitoare “la suc”.

Be water!



Această învăţătură a fost dezvăluită publicului de către Bruce Lee în cadrul unui interviu acordat pentru The Pierre Berton Show. Aflându-se pe culmile succesului, Bruce a fost invitat să vorbească despre dilema cu care începuse să se confrunte – avea filmări şi în Hong Kong, şi în Statele Unite.

Un om educat de artele marţiale, ce dă dovadă de o înţelepciune ieşită din comun, cu rădăcinile înfipte în pământul Asiei şi Americii.

Interviul are 3 părţi.

Partea 1

Partea 2

Partea 3

ENJOY!

Mai, 13

Tocmai am ascultat albumul Midas Fall…  Surprinzător de fain, fresh, un sound aparte, un Placebo feminin, upgradat şi mai puţin nazal.

Midas Fall – Movie Screens

Am primit piesa asta de la Cornelia, o colegă de liceu. Am ascultat-o timp de 3 zile întruna. E genul de piesă care vine exact când ai nevoie, ţi se aşează pe suflet şi îndură împreună cu tine. Nu auzisem de Midas Fall până acum. Am aflat că sunt din Glasgow, tocmai au debutat cu albumul “Century” şi sunt în turneu în ţara mamă. Au adoptat ca gen muzical rock-ul alternativ cu influenţe de progresiv. Puteţi afla mai multe despre ei aici.

Membri:

Elizabeth Heaton – voce/chitară/sintetizator

Rowan Burn – chitară/pian

Brian Dunsmore – pian/sintetizator/chitară/voci

Jamie Scobie – bass

Jeanne Laidlaw – tobe

Aştept părerile voastre.